Dragi studenți din anul I - Drept și Administrație Publică,
Vă invităm să participați în proiectul ROSE – Educație Juridică pentru Viitor, care se derulează la Facultatea de Drept și vă este destinat în exclusivitate.
Printre avantajele de care veți beneficia în cadrul proiectului se numără:
- participarea la cursuri și activități de pregătire la materiile cele mai importante și mai dificile din anul I (în primul semestru – pentru specializarea Drept: Drept civil, Drept constituțional, Drept roman, iar pentru specializarea Administrație Publică: Filosofia dreptului, Drept constituțional, Teoria generală a dreptului; în al doilea semestru – pentru specializarea Drept: Drept civil, Drept constituțional, Filosofia dreptului, iar pentru specializarea Administrație Publică: Drept administrativ); studenții din anul anterior care au fost înscriși în acest proiect au reușit să promoveze cu note bune și foarte bune toate examenele aferente anului I;
- fiecare student înscris în proiect va primi un set de materiale de instruire și de ajutor în pregătire, constând în principal în: tabletă, rucsac, memory stick, pixuri, creioane mecanice, coli etc (aceste materiale vor fi disponibile cel mai probabil către sfărșitul lunii martie – prima jumătate a semestrului al doilea, iar predarea lor către studenți se va face conform unei programări, respectând regulile specifice contextului epidemiologic actual);
- participarea la activități de consiliere privind modul de învățare, dezvoltarea personală și emoțională, precum și orientarea profesională și în carieră.
Toate activitățile proiectului se vor desfășura online, în concordanță cu actualul context epidemiologic.
Numărul total de locuri este de 120, pentru studenții din anul I de la specializările Drept și Administrație publică.
Pentru înscrierea în proiect, este necesar să descărcați, să listați, să completați în întregime (la toate rubricile) și să semnați cele 3 formulare alăturate, apoi să le scanați și să le trimiteți la adresa de mail [email protected] până pe data de 01.11.2021.